Home
Legislatie Publicatie Sistemul de pensionare Introducere Statistica
Legislaţie Publicaţie Sistemul de pensionare Introducere Statistică

1. Introducere

2. Expertiza actuarială
2.1. Conţinutul expertizei actuariale
2.2. Ciclul actuarial de control
2.3. Instrumentarul expertizei actuariale

3. Bazele legislaţiei de pensionare a Republicii Moldova
3.1. Principiile generale
3.2. Contribuţiile de asigurare şi baza impozabilă
3.3. Tipurile de pensii şi condiţiile de stabilire a acestora
3.3.1. Pensiile pentru limită de vîrstă
3.3.2. Pensiile de invaliditate
3.3.3. Pensiile de urmaş
3.3.4. Pensiile unor categorii de cetăţeni
3.3.5. Pensiile/alocaţiile sociale
3.3.6. Pensiile plătite din contul bugetului de stat
3.4. Pensia minimă şi minimul garantat
3.5. Formulele de pensionare
3.6. Indexarea pensiilor

4. Situaţia demografică în Republica Moldova
4.1. Dinamica numărului şi structura pe vîrste şi sex a populaţiei
4.2. Natalitatea
4.3. Mortalitatea şi durata vieţii
4.4. Nupţialitatea şi divorţialitatea
4.5. Sporul natural şi reproducerea populaţiei
4.6. Prognoza demografică

5. Situaţia macroeconomică actuală
5.1. Tendinţele activităţii economice a populaţiei
5.2. Crearea pronosticului de bază

6. Date generale privind asigurarea cu pensii
6.1. Numărul pensionarilor
6.1.1. Analiza numărului de pensionari
6.1.2. Repartiţia numărului de pensionari în dependenţă de tipurile de pensii beneficiate
6.1.3. Numărul de pensionari în dependenţă de vîrstă şi sex
6.2. Nivelul de trai al pensionarului
6.2.1. Mărimea medie a pensiilor stabilite
6.2.2. Compensarea salariului pierdut
6.2.3. Diferenţele gender între mărimile pensiilor

7. Rezultatele modelării

8. Totalurile şi perspectivele de dezvoltare ale sistemului de pensionare
al Republicii Moldova

Anexă: Analiza riscurilor sistemelor de pensionare condiţional-cumulative
şi cumulative

Sistemul de pensionare al Republicii Moldova: expertiza actuariala

Anexă. Analiza riscurilor sistemelor de pensionare condiţional-cumulative şi cumulative

Procesul de îmbătrînire a populaţiei schimbă principial structura demografică a populaţiei lumii şi echilibrul social-economic între generaţii. Acest proces abordează problema privind formele de susţinere socială a populaţiei vîrstnice şi înaintează cerinţe noi faţă de sistemele de pensionare.

Îmbătrînirea populaţiei pe fonul reducerii numărului populaţiei în vîrstă aptă de muncă face sistemele de pensionare tradiţional distributive în viitor destul de costisitoare şi majorează povara asupra populaţiei lucrătoare. Aceasta, de asemenea, generează un şir de probleme, printre care:

  • tarifele înalte şi crescătoare ale impozitului (care sînt condiţionate de creşterea duratei vieţii şi a ponderii populaţiei de vîrstă pensionară) la fondul de remunerare a muncii pentru finanţarea sistemului distributiv, ceea ce poate conduce la creşterea şomajului;
  • eschivarea de la plata impozitului şi „retragerea” în sectorul informal, unde productivitatea este mai joasă;
  • plasarea incorectă a resurselor statale, deoarece veniturile fiscale deficitare sînt direcţionate la plata pensiilor, şi nu la dezvoltarea învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii sau a infrastructurii;
  • transferurile netransparente între generaţii (deseori în favoarea grupurilor cu venituri mai înalte);
  • precum şi creşterea datoriilor latente imense la plata pensiilor (prin datoria latentă imensă la plata pensiilor se subînţelege valoarea drepturilor obţinute de pensionari şi angajaţi), din cauza cărora sistemul de pensionare îşi pierde echilibrul financiar.

Toate problemele menţionate se manifestă nu în toate ţările cu un sistem de asigurare cu pensii distributiv, însă au loc în majoritatea ţărilor atît în curs de dezvoltare, cît şi celor dezvoltate.  Aceasta indică asupra caracterului neîntîmplător al acestor probleme, care se ascund în însăşi natura economiei şi strategia schemelor tradiţionale cu plăţi stabilite.

În condiţiile unei economii în dezvoltare sistemele solidare statale reprezintă sursa conflictelor politice imense şi a promisiunilor populiste. De aceea guvernele multor ţări încearcă să limiteze rolul sistemelor statale distributive şi să ridice responsabilitatea înseşi a lucrătorilor în asigurarea cu pensii, stimulînd acumulările private de pensii.

La sfîrşitul secolului XX – începutul secolului XXI în multe ţări ale lumii au fost petrecute reforme ale sistemelor de asigurare cu pensii, în legătură cu problemele apărute în acest domeniu. Scopurile principalele ale acestor reforme au fost:

  • reducerea poverii asupra populaţiei lucrătoare (în viitor);
  • implementarea principiilor de asigurare;
  • diminuarea datoriei statale latente la plata pensiilor.

Printre tendinţele principale pe parcursul reformelor se poate de evidenţiat: trecerea de la protecţia socială, bazată pe principiul distributiv la finanţarea privată şi în interiorul sectorului privat, trecerea de la planificarea în baza plăţilor stabilite la planificarea bazată pe contribuţiile stabilite 1.

Se poate de evidenţiat trei grupuri principale de ţări :

  • ţările care au implementat sistemul cumulativ, ca o parte integrantă a sistemului obligatoriu. Astfel, ţările din America Latină – Bolivia, Mexic, Salvador şi Chile - în urma reformei au creat sisteme cumulative obligatorii de conturi individuale de pensii, în care mărimea pensiei depinde de valoarea contribuţiilor de pensii şi a venitului obţinut din investiţiile acestora. O parte din ţările Europei de Est şi CSI (ceva mai mult de zece ţări) – Ungaria, Kazahstan, Slovenia, Letonia, Bulgaria, Estonia, Croaţia, Federaţia Rusă, Macedonia, Lituania – pornind pe calea spre economia de piaţă, au realizat trecerea la sisteme de pensionare mixte sau de multe niveluri.
  • Suedia, Italia, Polonia, Letonia, Federaţia Rusă, Kîrgîzstan şi Mongolia au implementat conturile condiţional-cumulative.
  • alte ţări, inclusiv Republica Moldova, Georgia şi Armenia s-au limitat la adaptarea unor parametri ai sistemului de pensionare în vigoare la situaţia social-economică formată. 

La începutul anilor 1990 criza economică a agravat situaţia în sfera socială a Republicii Moldova. Problemele în domeniul protecţiei sociale şi asigurării cu pensii au apărut concomitent cu scăderea producerii, creşterea inflaţiei şi scăderea nivelului de trai al populaţiei. Acestea permanent se agravau, iar către mijlocul anului 1996 au căpătat un caracter îndelungat. 

Din momentul adoptării Legii cu privire la asigurarea cu pensii de stat legislaţia de pensionare a suportat schimbări esenţiale. Aceasta a fost condiţionat de situaţia economică a ţării, inclusiv de starea financiară a sistemului. Criza economică, ritmul înalt al inflaţiei, reforme separate, precum reforma banilor, au condiţionat necesitatea introducerii modificărilor în legislaţia de pensionare.

Neachitările sistematice şi datoriile agenţilor economici influenţau negativ asupra stării financiare a sistemului de asigurare cu pensii. Următoarele motive au favorizat situaţia creată:

  • ineficienţa sistemului fiscal,
  • reducerea semnificativă a persoanelor ocupate în economia naţională,
  • eschivarea de la plata impozitelor,
  • diminuarea ponderii salariului în structura veniturilor populaţiei,
  • tarifele înalte ale cotelor de asigurare socială.

S-a redus nivelul total de asigurare cu pensii. Preţurile la mărfurile de larg consum şi servicii creşteau cu ritmuri mai înalte decît mărimile pensiilor. Raportul dintre pensia medie şi bugetul minim de consum s-a diminuat de la 38,2% în anul 1993 pînă la 18,8% în anul 1997, iar raportul dintre pensia minimă şi bugetul minim de consum – de la 27% pînă la 14,1% respectiv.

A crescut povara de plăţi sociale asupra populaţiei economic active a ţării. Raportul dintre numărul pensionarilor şi populaţia ce activează a crescut de la 51,1% în anul 1992 pînă la 61,4% în anul 1996.

Necesitatea reformării sistemului de asigurare cu pensii s-a confirmat şi prin prognoza de dezvoltare a acestuia. Calculele privind rata defalcărilor în sistemul de asigurare cu pensii, efectuate de către Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, au indicat că pentru a menţine nivelul de asigurare cu pensii în condiţiile tendinţei formate de creştere economică a ţării şi situaţiei pe piaţa muncii, procentul defalcărilor în sistemul de asigurare cu pensii urmează să crească pînă la 45 procente şi mai mult. Asemenea situaţie nu putea asigura o dezvoltare eficientă a sistemului de pensionare din cauza nivelului înalt al cotelor sociale. În ţările dezvoltate procentul defalcărilor în sistemul de pensionare se află la un nivel de 15-20%.

Rezultatele calculelor, de asemenea, au indicat la influenţa negativă a situaţiei demografice agravate asupra dezvoltării sistemului de asigurare cu pensii: din anul 2008 raportul dintre numărul pensionarilor şi persoanele în vîrstă aptă de muncă va începe să se agraveze semnificativ.

Aşadar, la sfîrşitul anilor 1990 necesitatea reformării sistemului de pensionare şi aducerii acestuia în corespundere cu realităţile economice noi a devenit inevitabilă.

Factorii principali care au determinat necesitatea imperioasă de reformare a sistemului de asigurare cu pensii au fost:

  •  reducerea încasărilor mijloacelor financiare în Fondul Social (în prezent Casa Naţională de Asigurări Sociale), care a condus la reţinerea achitării pensiilor şi altor plăţi sociale;
  • reducerea nivelului de asigurare cu pensii şi alte plăţi sociale;
  •  creşterea poverii privind plăţile sociale asupra populaţiei economic active;
  •  cotele de asigurări sociale înalte, care nu determină creşterea ratei de producere, creează un egalitarism în defalcări şi nu stimulează achitarea acestora;
  • dezechilibrul în stabilirea mărimilor cotelor achitate de către angajatori şi angajaţi;
  • ponderea semnificativă a cheltuielilor indirecte ce ţin de asistenţa socială;
  •  distribuirea iraţională a mijloacelor, ceea ce nu permite de a direcţiona sumele necesare spre asistenţa socială a păturilor vulnerabile ale populaţiei;
  •  pierderea legăturii dintre mărimea pensiei şi aportul de muncă al angajatului;
  •  discordanţa  legislaţiei de pensionare;
  •  ineficienţa sistemului de administrare al asistenţei sociale.

Ca urmare reforma sistemului de pensionare a fost orientată spre:

  • asigurarea unui ajutor material adecvat la bătrîneţe tuturor locuitorilor, în cazul pierderii capacităţii de muncă, în cazul pierderii întreţinătorului;
  • respectarea principiilor de echitate socială datorită creării unui sistem de pensionare transparent şi clar tuturor, în cadrul căruia majoritatea cetăţenilor beneficiază de pensii în dependenţă de aportul acestora în sistem;
  • atingerea stabilităţii sistemului financiar şi respectarea disciplinei financiare;
  • crearea sistemului de asigurare cu pensii, ce corespunde intereselor tuturor generaţiilor.

Deci, în Republica Moldova pe parcursul efectuării reformei, care a fost iniţiată în anul 1999, s-a menţinut sistemul de pensionare de un singur nivel, bazat pe o redistribuire semnificativă a cotelor de asigurare, însă totodată, a fost introdusă o formulă nouă de calculare a pensiei, care ia în consideraţie drepturile de pensii acumulate. Aceasta a permis în mod direct de a lega cotele cu mărimea pensiei plătite şi de a face sistemul mult mai transparent. Concomitent a început majorarea pe etape a vîrstei de pensionare şi a stagiului de cotizare necesar.

Însă analiza rezultatelor de funcţionare a sistemului reînnoit de pensionare al Republicii Moldova a demonstrat că, modificările introduse în structura acestuia nu au permis de a face faţă, în deplină măsură, consecinţelor ce ţin de schimbarea demografică, instabilitatea financiară şi nivelul inadecvat de asigurare cu pensii. În prezent sistemul statal de asigurare cu pensii al Republicii Moldova reprezintă un hibrid destul de complicat, care include un şir de elemente din sistemul vechi de pensionare, moştenit din vremea sovietică, şi, totodată, care reflectă specificul perioadei de trecere de la sistemul vechi la cel nou.

În legătură cu aceasta problema privind necesitatea de reformare în continuare a sistemului de pensionare a devenit din nou actuală. Una din variantele de reformare examinată este posibilitatea utilizării schemei cu contribuţii stabilite.

Este de menţionat că, în prezent diferite ţări utilizează destul de activ în practica de creare a sistemelor moderne de pensionare schemele de pensionare cumulative şi condiţional-cumulative. Studierea experienţei internaţionale poate fi utilă la alegerea corectă în procesul de luare a deciziei privind direcţiile principale de reformare în continuare a sistemului de pensionare al Republicii Moldova.
Ulterior vor fi examinate principiile de bază ale creării schemelor de pensionare cumulative şi condiţional-cumulative şi evidenţiate problemele la care urmează de atras atenţia în procesul de implementare a acestor scheme în sistemele statale de pensionare.

Principiile de creare a sistemului de pensionare condiţional-cumulativ

Schema conturilor condiţional-cumulative (SCC) a apărut în anii 90 ai secolului trecut. Primul stat, care a aplicat în practică această schemă a fost Suedia, ulterior acest exemplu l-au urmat Italia, Polonia, Letonia, Kîrgîzstan, Mongolia. În prezent încă cîteva state examinează posibilitatea utilizării SCC în cadrul sistemelor sale de asigurare cu pensii, printre care Austria, Spania, Cehia, Japonia şi altele.

În conformitate cu această schemă, pentru fiecare participant al sistemului de pensionare se introduce un cont condiţional-cumulativ, pe care se înscriu contribuţiile acestuia şi venitul investiţional condiţional calculat la acestea. M.Gora şi E.Palmer, care fac parte din numărul autorilor sistemelor statale de pensionare din Polonia, Suedia şi Letonia, bazate pe SCC, au determinat caracteristicile SCC în felul următor2:

  • Contribuţiile, bazate pe salariile individuale, formează acumulările condiţionale pe conturile individuale.
  • La sfîrşitul perioadei de gestiune pe cont se calculează norma rentabilităţii, bazată pe creşterea sumei contribuţiilor de pensii achitate.
  • La data ieşirii la pensie suma acumulată se transformă în pensie pe viaţă.
  • La data ieşirii la pensie se calculează mărimea pensiei (anuitate) în baza capitalului condiţional-cumulativ şi duratei prognozate a vieţii rămase. Mărimea pensiei poate fi indexată. Condiţia necesară a stabilităţii financiare este ca coeficientul utilizat să nu depăşească ritmul de creştere a sumei contribuţiilor achitate.
  • Se creează rezerve demografice.

Scopurile principale ale reformei de pensionare, atinse din contul introducerii SCC, au fost formulate de către E.Palmer, care se consideră autorul sistemului modern al conturilor condiţional-cumulative, după cum urmează3.

  • Echitatea în ceea ce priveşte persoanele cu diferite istorii ale contribuţiilor.
  • Redistribuirea transparentă.
  • Stabilitatea financiară în condiţiile schimbărilor demografiei şi economiei.

Echitatea în ceea ce priveşte persoanele cu diferite istorii ale contribuţiilor se obţine datorită faptului că, mărimea pensiei se determină de către contribuţiile personale ale fiecărui pensionar, precum şi durata preconizată de beneficiere de pensie.

Notă. Principiul echităţii în ceea ce priveşte persoanele cu diferite istorii ale contribuţiilor îl încalcă, deşi în măsură neesenţială, garanţia unei mărimi minime a pensiei, care este prezentă în sistemele de pensionare ale Suediei, Poloniei şi Letoniei. De o pensie minimă pot beneficia atît persoanele, contribuţiile cărora exact sînt suficiente pentru această pensie, cît şi persoanele, care au achitat într-atît de puţin, că contribuţiile acestora nu sînt suficiente chiar şi pentru plata unei pensii minime (mai detaliata această chestiune este examinată în Anexă).

Transparenţa redistribuirii în schemele condiţional-cumulative se obţine prin aceea că, această redistribuire este finanţată din contul surselor bugetare comune sau a fondurilor speciale, destinate anume acestor scopuri, şi nu din contul contribuţiilor la pensia condiţional-cumulativă. Pensia condiţional-cumulativă este o pensie pentru limită de vîrstă, alte tipuri de pensii, în special pensia de invaliditate plătită pînă la atingerea vîrstei de pensionare generale, urmează să fie finanţate din contul fondurilor speciale.  Pe lîngă transparenţă, separarea sarcinilor ce ţin de redistribuire şi asigurare cu pensii pentru limită de vîrstă permite de a atinge scopul al treilea – stabilitatea financiară în condiţiile schimbărilor demografiei şi economiei. Teoretic, în general pensia condiţional-cumulativă, deţine proprietatea de stabilitate financiară de lungă durată şi necesită doar unele corectări. În acest scop legislaţia de pensionare din Suedia prevede un sistem de echilibrare anuală pentru partea pensiei condiţional-cumulative.

Însă stabilitatea financiară de lungă durată a pensiei condiţional-cumulative, desigur, nu înseamnă un echilibru anual al contribuţiilor şi plăţilor. Din an în an în urma oscilaţiilor demografice se poate înregistra proficit sau deficit al contribuţiilor de pensii. Anume de acest  fapt este legată necesitatea creării rezervelor demografice, despre care s-a menţionat mai sus.

Să revenim încă o dată la chestiunea ce ţine de stabilitatea de lungă durată – îndeplinirea obligaţiunilor – a pensiei condiţional-cumulative şi să examinăm chestiunile ce ţin de:

  • perioadele necontributive – concediul pentru îngrijirea copilului, serviciul militar, boala, şomajul etc.
  • garanţia mărimii minime a pensiei
  • invaliditate
  • decesul persoanei asigurate pînă la atingerea vîrstei de pensionare.

Pentru ca perioadele necontributive să-şi aducă aportul în pensia pentru limită de vîrstă condiţional-cumulativă, este necesar ca pe parcursul acestor perioade să se achite contribuţii de pensii. De aceea, pe parcursul perioadelor necontributive urmează să fie prevăzute plăţi pentru pensii, achitate din bugetul de stat sau fondurile speciale.

Garanţia unei mărimi a pensiei minime înseamnă achitarea diferenţei dintre pensia cîştigată, calculată în baza contribuţiilor de pensii achitate şi a venitului investiţional obţinut, şi mărimea pensiei minime garantate. Pentru a achita această diferenţă din contul mijloacelor sistemului de pensionare condiţional-cumulativ, mijloacele necesare ar trebui să fie retrase de la alţi pensionari – alte surse în aceste scopuri nu există. De aceea plata suplimentară, pînă la mărimea pensiei minime garantate, urmează să fie finanţată din alte surse – bugetul de stat sau fondurile speciale.

În cazul stabilirii invalidităţii pînă la atingerea vîrstei de pensionare, pensia începe să fie achitată pînă la împlinirea vîrstei de pensionare. Cu toate acestea, mărimea acumulărilor condiţionale poate fi foarte mică şi pensia condiţional-cumulativă, calculată în baza acestora, de asemenea, poate să fie mică. De unde s-ar putea lua mijloace pentru plata pensiei? Răspunsul este acelaşi – din bugetul de stat sau fondurile speciale. Mai mult ca atît, persoana poate să se vindece, iar gradul de invaliditate – retras. Dacă pe parcursul perioadei de incapacitate de muncă nu au fost transferate contribuţii în sistemul de pensii condiţional-cumulativ, atunci mărimea pensiei condiţional-cumulative va fi foarte mică. De aceea perioada de invaliditate poate fi examinată ca o „perioadă necontributivă” şi urmează de prevăzut plata contribuţiilor de pensii din contul bugetului de stat sau a fondurilor speciale.

Nu sînt cunoscute exemple privind moştenirea capitalului condiţional în cazul decesului persoanei asigurate pînă la atingerea vîrstei de pensionare, însă, în principiu aceasta nu contravine la nimic. De aceea, soţia supravieţuitoare ar putea pe deplin să moştenească acumulările condiţionale ale soţului.

Riscul actuarial ce ţine de determinarea incorectă a parametrilor SCC

Deşi SCC este un sistem destul de transparent, în care se urmăreşte o legătură vădită între contribuţii şi plăţi, determinarea corectă a tuturor parametrilor de funcţionare a acestuia este o sarcină actuarială destul de complicată. În primul rînd, aceasta este legat de următoarele momente:

  • Introducerea SCC necesită evaluarea mărimii capitalului condiţional iniţial: drepturilor de pensii, acumulate în sistemul vechi. Mărimea capitalului condiţional iniţial urmează să reflecte diferenţa în istoria contribuţiilor plătitorilor şi să se determine, reieşind din salariul şi stagiul de muncă pentru perioada de pînă la iniţierea reformei. În practică, evaluarea capitalului iniţial este o sarcină destul de complicată, deoarece erorile în procesul de evaluare a parametrului dat pot să se manifeste nu chiar îndată şi să submineze destul de grav stabilitatea financiară a sistemului de pensionare într-o perspectivă medie sau de lungă durată. Astfel, după părerea experţilor, unul din motivele deficitului SCC de lungă durată în Federaţia Rusă este evaluarea exagerată a capitalului condiţional iniţial.
  • O influenţă majoră asupra stabilităţii financiare are formula de indexare a pensiilor şi acumulărilor condiţionale. Orice abatere de la schema clasică de indexare, precum ar fi indexarea suplimentară sau modificarea însăşi a schemei de indexare, urmează să fie analizată destul de minuţios. În special, în Federaţia Rusă formula de indexare ia în consideraţie nu doar creşterea bazei de contribuţii în SCC, însă şi modificarea numărului de pensionari. În viitor timpul va arăta care va fi influenţa acestei corectări asupra stabilităţii sistemului în condiţiile demografiei schimbătoare.
  • Este necesar, ca SCC să nu acopere riscurile necaracteristice acesteia, spre exemplu, riscul de invaliditate, precum este în prezent în Federaţia Rusă. Pentru asigurarea de riscul de invaliditate este necesar de a utiliza alte scheme, care urmează să prevadă transferuri în SCC pentru persoana dată pe parcursul perioadei de invaliditate. Aceasta va permite invalidului în cazul reabilitării să beneficieze de pensia condiţional-cumulativă în mărime acceptabilă. Descrierea detaliată a schemelor, care ar putea fi utilizate la asigurarea în cazul riscului de invaliditate nu se încadrează în limitele prezentei lucrări.
  • Stabilitatea financiară de lungă durată a SCC nu înseamnă echilibrul anual al contribuţiilor şi plăţilor. Întru atenuarea influenţei oscilaţiilor demografice se creează rezerve demografice. Evaluarea mărimii acestor rezerve este o sarcină complicată, deoarece este legată de pronosticul dezvoltării situaţiei demografice în viitor.

Principiile de creare a sistemului de pensionare cumulativ

Dezvoltarea largă a asigurării obligatorii cumulative a început în ţările Americii Latine. Începînd cu Chile în anul 1981, apoi în Argentina, Peru, Columbia, Mexic, Uruguay, Bolivia etc. Exemplul statelor din America Latină a fost preluat de unele state din Europa şi Asia, printre care: Bulgaria, Kazahstan, Polonia, Federaţia Rusă, Croaţia, Ungaria, Letonia şi Lituania. Aşadar, experienţa asigurării cumulative de pensionare este cu mult mai mare, decît aplicarea SCC.

Asigurarea obligatorie cumulativă de pensii este formată din două etape – etapa de acumulare şi etapa de plăţi:

  • De acumulări se preocupă FCP. Etapa de acumulare se organizează conform schemei cu contribuţii stabilite, însă în unele ţări sînt stabilite garanţii de acumulări minime / venituri minime.
  • De plata pensiilor (anuităţilor) se ocupă companiile de asigurări – oricare companii de asigurare a vieţii sau companii specializate de anuităţi.

În corespundere cu regulile schemelor de asigurare obligatorie cumulativă de pensii, pentru fiecare participant al sistemului de pensionare se introduce un cont individual de acumulare, pe care se înscriu contribuţiile acestuia şi venitul investiţional calculat la aceste contribuţii. Spre deosebire de SCC acumularea se efectuează nu „condiţional”, ci de facto, de aceea contribuţiile lucrătorilor se investesc utilizînd pieţele financiare şi nu sînt direcţionate la plata pensiilor curente.

În pensia cumulativă cu contribuţii stabilite, bazată pe conturi individuale, nu apare nici deficit, nici proficit, cu condiţia că:

  • la etapa de acumulare a contribuţiilor, la acestea se calculează norma de rentabilitate4 cîştigată de facto de schema de pensionare;
  • mărimea pensiei se calculează la data ieşirii la pensie în baza duratei vieţii rămase a pensionarului;
  • la etapa de plăţi pensia se indexează, reieşind din rentabilitatea cîştigată de facto de schema de pensionare.

Aşadar, în cazul îndeplinirii condiţiilor menţionate mai sus, pensia cumulativă deţine proprietatea de stabilitate financiară de lungă durată, prin care se subînţelege capacitatea acesteia de a-şi îndeplini obligaţiunile fără atragerea mijloacelor suplimentare sau majorarea contribuţiilor. Aceasta, evident, nicidecum nu înseamnă o egalitate a sumelor anuale ale contribuţiilor şi plăţilor; la începutul funcţionării sistemului plăţile în genere lipsesc.

Scopurile principale ale reformei de pensionare, care se ating datorită introducerii pensiei cumulative obligatorii, în mare măsură, sînt asemănătoare celor deja menţionate pentru SCC – acestea sînt şi creşterea motivării de plată a contribuţiilor, şi redistribuirea transparentă, şi stabilitatea financiară a sistemului de pensionare în condiţiile schimbărilor demografiei şi economiei. 

Avantajul suplimentar al sistemului de pensionare cumulativ, după părerea ideologilor săi, îl constituie că, acumulările de pensii pot stimula dezvoltarea pieţelor financiare, ridica flexibilitatea pieţei muncii şi să contribuie la dezvoltarea economiei în general.

Riscurile legate de rentabilitatea investiţiilor

Rentabilitatea investiţiilor – este un parametru foarte important, care determină eficienţa introducerii pensiei cumulative. Este de menţionat că, din punct de vedere al sistemului de pensionare este importantă nu rentabilitatea nominală, ci mărimea depăşirii rentabilităţii investiţiilor asupra ratei de creştere a salariului.

Tabelul A1
Creşterea salariului şi rentabilitatea acţiunilor şi obligaţiunilor de stat în măsuri5 reale (după excluderea inflaţiei), anii 1953-1995, %

 

Germania

Japonia

Marea Britanie

SUA

Salariul

4.8

5.2

3.6

1.0

Obligaţiuni de stat

3.9

3.8

1.0

2.3

Acţiuni (ce se cotează la bursă)

10.1

10.8

10.8

9.8

Datele din tabelul A1 indică despre lipsa dependenţei directe dintre ritmul de creştere a salariului şi rentabilitatea investiţiilor. Dimpotrivă, acestea mai degrabă ilustrează afirmaţia bazată pe teoria curbei de paritate a puterii de cumpărare, că investiţiile reale (de tipul acţiunilor) au o rentabilitate reală apropiată pentru o perspectivă de lungă durată.

Rentabilitatea investiţiilor este un factor prognozabil destul de dificil, pe lîngă indicatorii macroeconomici, într-o măsură esenţială aceasta va depinde şi de reglementarea investiţiilor de pensii. În tabelul A2 sînt prezentate datele istorice privind rentabilitatea investiţiilor de diferite tipuri.

Tabelul A2
Rentabilitatea medie a diferitor tipuri de investiţii în Marea Britanie


Tipul de investiţii

1899-2000 (% anual)

1975-2000 (% anual)

1990-2000 (% anual)

Nominală

Reală

Nominală

Reală

Nominală

Reală

Acţiuni

9.7

5.5

17.5

10.5

15.0

11.8

Obligaţiuni de stat

5.1

1.1

13.1

6.4

12.6

9.4

Obligaţiuni de stat indexate

-

-

-

-

9.3

6.2

Depozite bancare, cambii etc.

5.0

0.9

10.0

3.5

7.2

4.2

Inflaţia (preţurilor cu amănuntul)

4.0

-

6.3

-

2.9

-

Reieşind din datele prezentate este clar că, rentabilitatea acţiunilor este mai mare decît rentabilitatea investiţiilor de alte tipuri. În legătură cu aceasta ar fi firesc de a aştepta de la fondurile de pensionare investiţii înalte în acţiuni. Însă analiza experienţei reale de investiţii în diferite ţări nu confirmă acest fapt6.

Tabelul A3


Ţara

Investiţii în acţiuni, %

Investiţii cu o rentabilitate fixă, %

Marea Britanie

78

14

SUA

62

27

Irlanda

58

30

Australia

41

15

Belgia

40

46

Brazilia

38

38

Peru

35

60

Canada

28

48

Chile

28

68

Suedia

28

62

Argentina

27

70

Danemarca

27

63

Olanda

26

63

Elveţia

14

69

Franţa

14

38

Austria

13

71

Germania

8

74

Italia

8

63

Spania

5

76

 

Din tabelul A3 se observă că în Marea Britanie, SUA şi Irlanda acţiunile într-adevăr reprezintă tipul principal (predominant) de active, însă în celelalte ţări, acţiunile nu predomină. Este, de asemenea, de menţionat că, în multe state dezvoltate ale Europei continentale (Elveţia, Franţa, Germania, Italia etc.) în acţiuni se investeşte doar o parte destul de modestă a activelor. Principala cauză a acestei situaţii este fluctuaţia înaltă de preţuri la acţiunile întreprinderilor.

O utilizare şi mai rezervată a acţiunilor este demonstrată de către fondurile statale de pensii. Cercetările efectuate de către specialistul grupului economic de expertiză E.L.Hotulev7, utilizînd datele privind structura portofoliilor de investiţii ale fondurilor statale de pensii din diferite ţări, dovedesc despre faptul că, majoritatea fondurilor utilizează obligaţiunile guvernamentale şi depozitele bancare în calitate de instrument financiar principal de investiţii. Valoarea medie a instrumentului menţionat în totalitatea cercetărilor a constituit 75%. Pe locul doi după nivelul de utilizare se află împrumuturile, obligaţiunile ipotecare şi obligaţiunile sub gajul imobilului. Acestea, în medie constituie circa 14% în structura portofoliului de investiţii. Investiţiile în bunurile imobile se află pe locul trei după popularitate – 8%. Investiţiile în acţiuni constituie doar 3%, însă, după părerea autorului, cu care este greu să nu fii de acord, asemenea pondere nesemnificativă a celui mai profitabil instrument financiar în structura portofoliilor de investiţii ale fondurilor statale de pensii este legată, în primul rînd, de reglementarea dură a investiţiilor din partea statului. Informaţia detaliată privind structura portofoliilor de investiţii în diferite ţări este prezentată în tabelul A4.

Tabelul A4
Caracteristica comparativă a structurii portofoliului de investiţii în diferite ţări


Ţara

Anul

Creanţele de stat Depozite

Împrumuturi Obligaţiuni ipotecare  Obligaţiuni sub gajul imobilului

Acţiuni

Bunurile imobile 
Alte active

Canada

1991

100

0

0

0

Egipt

1995

100

0

0

0

Pakistan

1981

100

0

0

0

Sri Lanka

1997

100

0

0

0

Elveţia

1997

100

0

0

0

SUA

1997

100

0

0

0

Yemen

1996

100

0

0

0

Columbia

1982

100

0

0

0

India

1995

100

0

0

0

Venezuela

1981

100

0

0

0

Nigeria

1980

96

3

1

0

Senegal

1980

93

6

1

0

Jamaica

1987

91

9

0

0

Tanzania

1996

90

0

0

10

Coreea de Sud

1997

89

3

3

6

Ruanda

1980

82

4

5

8

Etiopia

1996

80

0

0

20

Costa Rica

1987

79

15

0

6

Burundi

1981

78

9

6

8

Peru

1988

76

7

0

17

Kenya

1994

73

0

11

16

Japonia

1995

63

17

19

0

Malaysia

1996

63

21

15

1

Maroc

1994

58

32

7

3

Camerun

1989

57

40

2

1

Mauritius

1996

56

0

2

42

Iordania

1995

52

25

17

6

Filipine

1995

44

38

10

8

Tunisia

1990

43

30

0

27

Suedia

1996

42

40

0

18

Sudan

1982

26

58

0

16

Ecuador

1986

10

83

3

3

Valoarea medie

 

75

14

3

8

Sursa: Iglesias, Palacios (2000)

Din cîte arată cercetările aceluiaşi autor, portofoliile investiţionale conservative ale fondurilor statale de pensii generează, de regulă, o rentabilitate joasă. Din cele 22 de fonduri statale de pensii din diferite ţări, pe parcursul perioadei analizate doar 10 au avut o rentabilitate reală pozitivă. Cu toate că rata acestei rentabilităţi a fost foarte joasă: aceasta oscila în limitele de la 0,8% pînă la 5,4%. Totodată, doar în două ţări (Coreea de Sud şi Malaysia) această rentabilitate a depăşit rentabilitatea reală a depozitelor bancare. De aceea, urmează de recunoscut concluzia autorului privind faptul că, în asemenea condiţii investiţiile în fondul statal de pensii cumulativ sînt mai puţin atrăgătoare pentru populaţie decît depozitele în organizaţiile creditare. Datele privind rentabilitatea portofoliilor de investiţii ale fondurilor statale de pensii sînt prezentate în tabelul A5.

Tabelul A5
Indicatorii rentabilităţii portofoliului de investiţii al fondurilor statale de pensii
şi al depozitelor bancare


Ţara

Perioada de gestiune

Rentabilitatea reală*, %

Rentabilitatea reală a depozitelor bancare*,%

Coreea de Sud

1988-97

5.4

2.9

Malaysia

1958-96

3.2

3

Maroc

1985-96

2.3

2.5

Suedia

1961-95

2.1

0.9

SUA

1955-96

3.4

1.7

Canada

1971-89

1.8

2.6

India

1977-97

1.6

1.3

Singapore

1961-95

1.5

1.1

Japonia

1970-94

1.4

-1.6

Filipine

1978-91

0.8

-0.4

Sri Lanka

1960-97

-0.3

2.8

Kenya

1978-90

-3.9

-1.3

Jamaica

1979-86

-4.5

-4.3

Guatemala

1985-95

-4.9

-1.9

Costa Rica

1980-96

-5.0

-2.3

Egipt

1981-95

-9.1

-3.7

Ecuador

1980-87

-9.3

-5.6

Tanzania

1986-96

-11.2

 

Venezuela

1079-89

-15.3

-8.6

Zambia

1980-91

-28.5

18.4

Uganda

1986-94

-33.1

-22.7

Peru

1981-87

-44.0

 

Media**

 

-6.7

-2.6

* Valoarea acumulată, % anual

 

 

 

** Simplă (neponderată)

 

 

 

Este de menţionat că structura portofoliului de investiţii depinde nu doar de restricţiile privind  investiţia mijloacelor acumulărilor de pensii aplicate de către stat, dar şi de nivelul de dezvoltare al pieţii hîrtiilor de valori. Dacă piaţa de capital nu este dezvoltată, ceea ce este caracteristic pentru ţările în curs de dezvoltare, atunci se îngustează alegerea instrumentului financiar, lipseşte posibilitatea investiţiilor eficiente ale mijloacelor în interiorul ţării. Limitarea instrumentelor financiare nu permite de a forma portofoliul de investiţii cu o rentabilitate bună, iar aceasta generează pierderea profitului şi are un preţ social destul de înalt, deoarece diminuează mărimea viitoare a pensiei.

În acest sens este interesantă experienţa Federaţiei Ruse, care a implementat componenta ce ţine de acumulare în cadrul sistemului obligatoriu de pensionare. Istoria de investiţii a mijloacelor acumulărilor de pensii din Federaţia Rusă are o durată destul de scurtă. Legea Federală nr.111.ФЗ „Cu privire la investirea mijloacelor pentru finanţarea părţii cumulative a pensiei pentru limită de vîrstă în Federaţia Rusă” a fost adoptată la 24 iulie 2002. În corespundere cu legislaţia dreptul de a se ocupa de investirea acumulărilor de pensii îl deţine banca „Внешнеэкономбанк”, precum şi companiile private de administrare. Este necesar de menţionat că în prezent ponderea companiilor private de administrare constituie doar 6.7% din suma totală a mijloacelor acumulărilor de pensii, celelalte se află la dispoziţia băncii „Внешнеэкономбанк”, deoarece marea majoritate a persoanelor asigurate nu au manifestat nici o iniţiativă în selectarea portofoliului de investiţii (companiei de administrare).

Banca „Внешэкономбанк”, precum şi compania statală de administrare, are un nivel restrictiv destul de semnificativ în selectarea instrumentelor investiţionale. În fond, ea are dreptul de a utiliza doar hîrtiile de valori ale statului, ceea ce nu poate să nu se reflecte asupra rezultatelor rentabilităţii acesteia. Companiilor private de administrare le este acordată o libertate mai mare în selectare, ceea ce permite unora din ele să aibă o rentabilitate destul de înaltă. Datele privind rentabilitatea investiţiilor efectuate de banca „Внешэкономбанк” şi zece companii de administrare mai cunoscute sînt prezentate în tabelul A6.

Tabelul A6
Totalurile de administrare a acumulărilor de pensii


Companiile de administrare

Rentabilitatea (anuală), %

2004

2005

2006

„Внешэкономбанк”

7.33

12.07

5.67

UNIVER Management

-1.75

36.76

39.17

Zolotoe secenie

-0.17

29.61

17.86

Uralsib- Upravlenie kapitalom

0.27

35.3

33.87

UralSib

0.64

36.16

31.45

Doverie Kapital

2.12

26.49

35.74

Pallda Esset-Management

3.91

21.52

16.75

Alfa-Kapital

4.31

11.69

18.24

Anton-Management

4.48

20.69

19.80

Troika Dialog

-4.1

51.72

31.81

Region Esset-Management

3.03

15.16

11.96

 

 

 

 

Sursa: http://www.npfunds.ru/

Analizînd primele totaluri ale administrării acumulărilor de pensii, se poate de constatat instabilitatea de comportare a indicatorului ce ţine de rentabilitatea investiţiilor. Aceasta este caracteristic atît pentru companiile statale de administrare, cît şi pentru cele private.

Din cîte deja s-a menţionat, rentabilitatea investiţiilor este un indicator prognozabil destul de dificil, care este expus unor oscilaţii destul de înalte. Pentru a evalua influenţa modificării acestui indicator asupra mărimii pensiei cumulative în perspectivă, a fost efectuată o analiză retrospectivă a dinamicii de dezvoltare a acestuia. Este cunoscut că, pentru o perspectivă de lungă durată nivelul mediu al rentabilităţii reale integrale a acţiunilor (dividendele plus creşterea preţului) în diferite ţări este foarte asemănător8, de aceea pentru a avea o închipuire despre posibilitatea influenţei instabilităţii rentabilităţii investiţionale asupra mărimii pensiei cumulative, se poate de utilizat şi datele internaţionale. În cazul dat au fost utilizate datele SUA (din anul 1871 pînă în anul 1995) şi ale Canadei (din anul 1924 pînă în anul 2000)9. Vom menţiona că, valoarea geometrică medie a rentabilităţii acţiunilor americane şi canadiene în perioadele sus-menţionate au fost de circa 7% (6.9% pentru acţiunile americane şi 7.1% - pentru cele canadiene).

Nivelul înalt al dispersiei valorilor posibile ale mărimii pensiei cumulative este determinat de rentabilitatea investiţiilor destul de schimbătoare. În fig.A1 este reflectată rentabilitatea reală integrală10 a acţiunilor şi obligaţiunilor de lungă durată (15 ani). Din figura dată se observă că, rentabilitatea reală integrală a investiţiilor oscilează într-un diapazon destul de larg: de la -40% pînă la +54% pentru acţiuni şi de la -18% pînă la +35% - pentru obligaţiuni.

Fig. A1. Rentabilitatea reală integrală a acţiunilor şi obligaţiunilor, %

Sînt foarte înalte şi fluctuaţiile rentabilităţii medii pentru o perioadă îndelungată. În calitate de exemplu, în fig.A2 este reflectată rentabilitatea medie a investiţiilor în acţiuni în SUA pentru diferite perioade (20-40 de ani) – pe axa absciselor este indicat anul de încheiere a perioadei respective de acumulare, care coincide cu anul de ieşire la pensie a cohortei următoare de lucrători. Se vede că, fluctuaţiile rentabilităţii medii sînt destul de înalte – pentru acţiunile SUA chiar pentru o perioadă de acumulare de 40 de ani rentabilitatea medie se află în diapazonul de la   3.8% pînă la 9.4%.

Fig.A2. Rentabilitatea medie a acţiunilor pentru perioadele de acumulare
de 20, 30 şi 40 de ani11, %.

Aşadar, nu se pune la îndoială că rentabilitatea acţiunilor este cu mult mai înaltă decît rentabilitatea altor tipuri de investiţii, însă costul acţiunii este expus unor fluctuaţii destul de serioase. În fig.A3 sînt prezentate datele privind căderea indicelui acţiunilor la bursa de fonduri din New-York, care a urmat după criza petrolieră, legată de crearea ОPEC. Din cîte se vede din grafic, nivelul indicelui (în preţuri reale!) s-a restabilit doar peste 12 ani!

Fig.A3. NYSE coeficientul

Examinînd influenţa rentabilităţii investiţiilor asupra eficienţei componentei de acumulare a sistemului de pensionare, este necesar de a avea în vedere că, rentabilitatea investiţiilor la etapa de acumulare şi la etapa de achitare a pensiei poate să fie diferită. Aceasta este legat de deosebirile în reglementarea acumulărilor de pensii pe parcursul acestor două etape, cît şi de faptul că, cu acumulările de pensii şi plata pensiilor se pot ocupa diferite instituţii financiare, de exemplu, de acumulările de pensii se pot ocupa FCP, iar de plata pensiilor – companiile de asigurări12.  

Chestiunea privind influenţa fluctuaţiilor rentabilităţii şi crizelor economice asupra acumulărilor în sistemul cumulativ obligatoriu de pensionare rămîne a fi o chestiune puţin examinată. Mai jos sînt prezentate rezultatele succinte al exemplului imitativ, care ilustrează influenţa fluctuaţiilor rentabilităţii şi prezenţa perioadelor de criză asupra mărimii individuale a pensiei cumulative. Conform condiţiilor exemplului, se presupune că, baza de calcul al contribuţiilor în pensia cumulativă este salariul în Republica Moldova. Fluctuaţiile rentabilităţii investiţiilor se prognozează utilizînd datele istorice ale SUA privind rentabilitatea acţiunilor. Calculele au fost efectuate utilizînd un model stohastic individual, special elaborat, la baza căruia este pusă metoda de modelare stohastică a rentabilităţii şi metoda de modelare a crizelor, elaborată de CIAIA13.

În fig. 4a este reflectată dinamica mărimilor acumulărilor de pensii cu intervale unilaterale de încredere de 5% pentru un bărbat care a intrat în sistemul de acumulare la vîrsta de 20 de ani cu un salariu identic salariului mediu pe ţară şi care a ieşit la pensie la vîrsta de 62 de ani. Calculul s-a efectuat cu presupunerea că mărimea medie a venitului investiţional şi abaterea medie pătratică sînt egale corespunzător cu 5% şi 0.171 (valorile acestor parametri corespund datelor istorice, care au fost înregistrate în SUA în perioadele fără crize). Din cîte se vede din figura dată devierile mărimilor posibile ale acumulărilor, iar respectiv, şi a pensiilor sînt destul de semnificative.

Figurile 4b şi 4c reflectă influenţa crizei economice şi timpul începutului acestuia (faţă de timpul de ieşire la pensie) asupra mărimilor acumulărilor de pensii. Pentru comparabilitatea rezultatelor calculele au fost efectuate cu aceleaşi valori ale parametrilor, care au fost utilizate în exemplul precedent. Cu toate acestea, a fost modelată criza economică identică celei, care s-a înregistrat în SUA în perioada Marii Depresii (valoarea medie a rentabilităţii în perioada de criză a constituit 16.9%). Au fost examinate două variante de survenire a crizei, cu 5 ani (fig.A4b) şi cu 15 ani (fig. A4c) înainte de ieşirea la pensie a participantului. Pentru comparaţie, în această serie de grafice sînt incluse rezultatele modelării, cînd în perioada acumulărilor nu s-a înregistrat nici o criză economică (fig. A4a).

a

b

c

Fig. A4. Размер пенсионных накоплений в зависимости от наличия и время начала экономического кризиса

Rezultatele modelării pe deplin corespund închipuirii intuitive despre influenţa negativă a crizelor economice asupra sistemelor de pensionare cumulative şi, în special, asupra mărimii acumulărilor de pensii. Cel mai favorabil rezultat se înregistrează cînd criza revine anilor de vîrstă prepensionară. În acest caz participanţii pot pierde mai mult de 50% ale acumulărilor de pensii.

Problema datoriei latente la plata pensiilor

Prin datoria latentă la plata pensiilor se subînţelege costul drepturilor acumulate ale pensionarilor şi lucrătorilor în sistemul vechi de pensionare. Odată cu trecerea ţării de la un sistem redistributiv, cu o datorie esenţială la pensii, la un sistem de mai multe niveluri, care include componenta cumulativă, de regulă, o parte din contribuţii sînt direcţionate pe conturile individuale. Din această cauză se formează deficit în finanţarea sistemului în perioada de trecere: defalcările rămase în sistemul redistributiv nu sînt suficiente pentru acoperirea plăţilor pensionarilor actuali. Întru lichidarea acestui deficit este necesar de a căuta alte surse de finanţare  pentru acoperirea deficitului sau de a reduce mărimea plăţilor de pensii.

În primul caz pot fi utilizate mijloace din impozitele comune. La rîndul său, reducerea mărimii plăţilor poate fi realizată prin creşterea vîrstei de pensionare, reducerea atractivităţii de ieşire anticipată la pensie, înăsprirea criteriului de beneficiere de pensie de invaliditate, modificarea regulii de indexare şi de calculare a pensiei.

Experienţa de aplicare a schemelor de acumulare

Experienţa de aplicare a schemei de acumulare în ţările Americii Latine a demonstrat că

  • o parte esenţială a populaţiei economic active a rămas în afara sistemului de pensionare: practic nicăieri nu sînt acumulări de pensii la persoanele angajate pe cont propriu, vulnerabili de asemenea, sînt femeile, lucrătorii tineri şi cei ce au un salariu modest, persoanele ocupate în sectorul informal. Cuprinderea limitată de către sistemul nou de pensionare, în mare măsură, se explică prin cheltuielile administrative excesive ale fondurilor de pensionare şi recompensele de comision pentru administratorii fondurilor private de pensii, precum şi neîncrederea în sectorul financiar din cauza riscului de a pierde mijloacele pînă la ieşirea la pensie;
  • practic privatizarea de pensii nu a contribuit la îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii (iar în Argentina ocuparea informală chiar a crescut de la 30% în anul de introducere a sistemului nou pînă la 45.1% în anul 200314);
  • sistemul de pensionare cumulativ poate fi justificat din punct de vedere economic doar în caz dacă rentabilitatea investiţiei acumulărilor de pensii depăşeşte ritmul de creştere a salariului, în caz contrar este dificil de a asigura o înlocuire adecvată a salariului prin pensie;
  • influenţa acumulărilor de pensii asupra creşterii economice s-a dovedit a fi cu mult mai modestă, decît au presupus specialiştii Băncii Mondiale. Aceasta se explică prin faptul că, practic în toate ţările majoritatea contribuţiilor de pensii se investesc în creanţe de stat, şi nu în sectorul real al economiei. Concentrarea excesivă a activelor de pensii în hîrtiile de valori ale statului în comun cu restricţiile dure la investiţia peste hotare fac sistemul de pensionare foarte vulnerabil faţă de riscurile politice. (Astfel, după colapsul economic din anul 2001 în Argentina portofoliul real investiţional al fondurilor de pensii a scăzut pînă la 10.4%, iar în anul 2002 - pînă la 45.2%)15;
  • veniturile investiţionale medii anuale în ţările care au implementat schemele de acumulare, necătînd la indicatorii iniţiali durabili, pe parcursul ultimilor ani au o tendinţă de descreştere (rentabilitatea reală în Chile în perioada 1981 – 1990 a constituit 10.4%, iar din anul 2001 pînă în anul 2005 – s-a redus pînă la 7 %)16.

Compararea schemelor condiţional-cumulative şi cumulative

Schemele bazate pe SCC sînt redistributive, deoarece contribuţiile pentru fiecare an achită alocaţiile aceluiaşi an. Însă, într-o situaţie stabilă (cu un tarif fix al contribuţiilor de pensii), ritmul de creştere a bazei de contribuţii este tariful de creştere a bazei impozabile – sumei contribuţiilor de pensii. De aceea, dacă guvernul va emite obligaţiuni cu o rentabilitate egală cu creşterea sumei contribuţiilor, adică cu ritmul de creştere a productivităţii muncii şi ritmul de creştere a forţei de muncă, atunci aceste obligaţiuni vor avea o rentabilitate a SCC. În acest sens sistemul SCC se poate de examinat ca un sistem finanţator (cumulativ), bazat pe obligaţiuni financiare. Asemenea interpretare a SCC corespunde propunerii laureatului premiului Nobel în domeniul economiei James Buchanan17, care în anul 1968 a propus de a modifica impozitul social în SUA cu un salariu obligatoriu de cumpărare de către persoane a obligaţiunilor de asigurare socială.

După părerea M.Gora şi E.Palmer, sistemul cumulativ cu contribuţii stabilite se va deosebi în realitate de cel SCC doar prin investiţia în acţiuni; dacă unicul tip de active al schemei cu contribuţii stabilite va fi obligaţiunile de stat, atunci acesta se va rezuma la un sistem statal redistributiv. În caz că rentabilitatea obligaţiunilor de stat va depăşi tariful rentabilităţii „economice”18, atunci pentru plata pensiilor guvernul va fi nevoit să perceapă impozite suplimentare.

Notă. Sistemul de emulare cumulativ SCC cu contribuţii stabilite riscă să devină ineficient în urma cheltuielilor de concurenţă între FPC, pe care aceştia le vor suporta în plus la  cheltuielile administrative obişnuite, iar rentabilitatea mai înaltă a hîrtiilor de valori sporeşte datoria statului în viitor.

Aşadar, schemele bazate pe SCC se deosebesc de cele cumulative cu contribuţii stabilite prin lipsa de finanţare, precum şi prin faptul că rentabilitatea se determină nu de piaţa financiară, ci de factorii demografici (numărul lucrătorilor) şi macroeconomici (ritmul de creştere a salariului, şomajul etc.).

Aşadar, din punct de vedere economic SCC şi sistemul cumulativ cu contribuţii stabilite se deosebesc, în primul rînd, prin portofoliul de investiţii. Sistemul cumulativ cu contribuţii stabilite care investeşte doar în obligaţiuni de stat, este o formă ineficientă a SCC, dacă rentabilitatea obligaţiunilor este mai mare decît tariful nominal al schemei de rentabilitate, bazată pe SCC, iar costurile de administrare sînt mai mari decît costul administrării SCC.

* * *

Sistemul de pensionare cumulativ poate fi justificat din punct de vedere economic doar în caz dacă rentabilitatea investiţiei acumulărilor de pensii depăşeşte ritmul de creştere a salariului, în caz contract este dificil de a asigura o înlocuire adecvată a cîştigului de pensii.

Conform Cadrului de cheltuieli pe termen mediu, elaborat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în ţară se prognozează un ritm de creştere a salariului destul de înalt. Astfel, dacă conform rezultatelor anului 2005 ritmul real de creştere a acestui indicator a constituit 7.0%, ceea ce a permis de a majora salariul mediu lunar cu 19.6% comparativ cu anul 2004, atunci în anul 2006 se presupune de a majora acest indicator cu 14.0%. Pronosticul presupune că, ulterior, în anii 2007-2008 ritmul de creştere a salariului puţin va scădea, deşi se va menţine oricum înalt – pînă la 12% în anul 2007-2008 şi 11.0% - în anul 2009. Implementarea pe etape a reformei în domeniul salarizării (anii 2006-2009) va contribui la majorarea dublă a ritmului de creştere a salariului (de la 7.0% în anul 2005 pînă la 14.0% în anul 2006) şi menţinerea ritmului de creştere a acestui indicator la un nivel destul de înalt în perspectivă medie. În rezultatul acestei reforme salariul mediu lunar în Republica Moldova urmează să se majoreze cu circa 70%.

Pe lîngă aceasta, salariul mediu în Republica Moldova rămîne în urmă de salariul mediu în ţările dezvoltate. Această diferenţă urmează treptat să se reducă, ceea ce presupune ritmuri destul de înalte de creştere a salariului şi după anul 2009, adică pe o perspectivă pe termen mediu. Calculele prognozate, efectuate de către Centrul Independent Actuarial Informaţional Analitic, bazate pe prognoza cheltuielilor pe termen mediu ale Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, demonstrează că ritmurile reale de creştere a salariului în următorii 10 ani pot constitui circa 9.8%. Nu se poate de aşteptat o rentabilitate reală de la careva instrumente financiare, în care vor fi investite acumulările de pensii.

Realizarea cu succes a componentei de acumulare din cadrul sistemului de pensionare depinde de capacitatea pieţei financiare şi a pieţei hîrtiilor de valori de a absoarbe productiv fluxul de mijloace ale acumulărilor de pensii şi de a asigura participanţilor unui asemenea sistem de pensionare un nivel raţional al venitului, preferabil nu mai jos decît ritmul de creştere a salariului.

Întru atingerea acestor scopuri este necesară stabilitatea macroeconomică şi promovarea reformării pieţelor financiare şi a pieţei hîrtiilor de valori. Pentru aceasta, de asemenea, este necesară prezenţa unui număr mare de bănci solvabile şi depozitarii speciale licenţiate. Este necesară strategia de gestionare a datoriei de stat, deoarece majoritatea investiţiilor, la etapa iniţială de introducere a componentei cumulative în cadrul sistemului de pensionare, se vor amplasa în hîrtiile de valori ale statului. Urmează să fie creată infrastructura financiară corespunzătoare.

Necătînd la faptul că, Republica Moldova a atins un anumit nivel de stabilitate macroeconomică, pieţele financiare şi pieţele hîrtiilor de valori ale acesteia nu sînt încă destul de dezvoltate. De aceea, cerinţele principale faţă de piaţa financiară, necesare pentru iniţierea cu succes a introducerii componentei cumulative în sistemul de pensii, sînt dificil de îndeplinit. În legătură cu aceasta va fi dificil de a garanta un venit raţional al acumulărilor de pensii şi de a asigura o administrare eficientă a activelor de pensionare.

Dezvoltarea sistemului de pensionare cumulativ, în mare măsură, depinde de încrederea participanţilor acestuia în faptul că acumulările de pensii ale acestora vor fi investite într-un mod sigur şi vor avea un randament înalt. Din cîte se cunoaşte, activele de pensionare sînt administrate mai eficient de către companiile de administrare nestatale, deoarece pentru acestea legislaţia prevede posibilităţi de investiţii a mijloacelor acumulărilor de pensii mai puţin conservative. Însă neîncrederea existentă faţă de instituţiile financiare nestatale poate provoca situaţia, care în prezent se înregistrează în Federaţia Rusă, cînd majoritatea participanţilor la componenta de pensionare cumulativă din cadrul sistemului rusesc de pensionare nu-şi folosesc dreptul de transferare a acumulărilor în companii de administrare nestatale, dar le lasă la dispoziţia băncii „Внешэкономбанк”, care reprezintă o companie de administrare de stat. Cu toate acestea, rentabilitatea anuală a acumulărilor de pensii la banca „Внешэкономбанк” a constituit în anul 2006 doar 5.7%, iar inflaţia a constituit 10.9%. Aceasta înseamnă că acumulările de pensii a majorităţii participanţilor la schema de pensionare cumulativă nu doar că nu au avut nici un venit raţional, dar chiar s-au devalorizat. Desigur, nedorinţa de transferare a acumulărilor de pensii în companiile de administrare nestatale este legată nu doar de neîncrederea participanţilor faţă de acestea. Informarea proastă şi chiar interesul slab, din cauza nivelului scăzut de asigurare cu pensii, îi face pe participanţii sistemului de pensionare cumulativ destul de pasivi în chestiunile ce ţin de administrarea acumulărilor sale. Riscul de administrare proastă a activelor de pensionare ameninţă cu reducerea eficienţei în urma utilizării sistemului de pensionare cumulativ.

Urmează de avut în vedere că, cheltuielile ce ţin de promovarea reformei sistemului de pensionare şi introducerii componentei cumulative de pensionare, vor necesita surse financiare suplimentare sau atragerea în aceste scopuri a unor mijloace financiare din bugetul Fondului de pensii. În legătură cu aceasta va fi necesar de a majora cota tarifului de asigurare pentru plătitorii contribuţiilor de asigurare şi, respectiv, de a majora povara fiscală asupra acestora, sau de a diviza cota contribuţiilor de asigurare, stabilită în prezent, între partea distributivă şi cea cumulativă a sistemului de pensionare.  Totodată, din partea distributivă a sistemului de pensionare va fi exclusă o parte a mijloacelor, ceea ce va încălca echilibrul acestuia şi va limita destul de grav posibilităţile iniţiativelor noi privind nivelul de asigurare cu pensii.

Includerea componentei cumulative de pensionare va înainta cerinţe noi din punct de vedere al administrării sistemului de pensionare. Monitorizarea contribuţiilor fiecărui lucrător, achitate de către acesta pe parcursul vieţii în sistemul de pensionare şi a venitului din contribuţiile acumulate va solicita de la Casa Naţională de Asigurări Sociale susţinerea unui număr destul de mare de date ce ţin de stagiul şi salariul fiecărui lucrător pentru o perioadă cu mult mai lungă decît a fost în sistemul vechi. Aceasta, la rîndul său, va solicita crearea unei baze de date naţionale, exacte, complexe, pentru a monitoriza informaţia necesară şi starea contului pentru fiecare lucrător. În acest scop se va solicita elaborarea unui program informaţional, necesar întru ajustarea sistemului de evidenţă a salariului existent în CNAS; este necesar de a elimina obstacolele în domeniul telecomunicaţiilor şi alte domenii în aşa mod, ca acest sistem să funcţioneze pe dimensiuni naţionale. Este necesar de a spori capacitatea sistemelor informaţionale din cadrul CNAS ce ţin de prelucrarea şi păstrarea datelor.

Pe lîngă aceasta, introducerea elementului cumulativ va solicita de la departamentele responsabile de colectare a contribuţiilor şi plata pensiilor o responsabilitate mai înaltă pentru activitatea lor financiară faţă de participanţii la sistemul de pensionare.

Pensia condiţional-cumulativă, formată conform teoriei, deţine în general proprietatea de stabilitate financiară de lungă durată şi necesită doar nişte modificări neesenţiale. Spre deosebire de sistemul de pensionare cumulativ acesta nu are o dependenţă  atît de serioasă de nivelul de dezvoltare a pieţelor financiare şi a pieţelor hîrtiilor de valori, precum şi de eficienţa de administrare a activelor de pensionare. Iar în condiţiile economiei în curs de dezvoltare şi a ritmurilor înalte de creştere a salariului acesta asigură o valoare mai adecvată a ratei de înlocuire pentru participanţii la schema dată de pensionare, deoarece contribuţiile de pensii acumulate pe conturile individuale, de regulă, se indexează conform ritmului de creştere a salariului. Însă, urmează de avut în vedere că, sistemul de pensionare condiţional-cumulativ, precum şi cel cumulativ, va solicita o reformă destul de serioasă a administrării întregului sistem de pensionare, crearea unei baze de date naţionale şi formarea unui sistem actuarial de susţinere a reformării sistemului de pensionare al Republicii Moldova. 


1. Blake D., Cairns A., Dowd K. Pension metrics: stochastic pension plan design and value-at-risk during the accumulation phase //Insurance: Mathematics and Economics.-2001.-№29.-p.187-215

2. Marek Gora and Edward Palmer. Shifting Perspectives in Pensions. Nu este publicată. Pe site-ul Băncii Mondiale, sub aceeaşi denumire, este plasată versiunea esenţial revizuită a articolului, în care textul dat nu a fost inclus.

3. Palmer, E. (2000), „The Swedish pension reform model: Framework and issues”, World Bank Pension Primer, Washington D.C.

4. În afirmaţia dată se subînţelege că norma de rentabilitate se determină ţinînd cont de cheltuielile pentru însăşi funcţionarea schemei.

5. L. Thompson. Older and wiser – the economics of pension reform, Washington, D.C. The Urban Institute Press, 1998.

6. Srinivas, P.S., Whitehouse, E.R. and Yermo, J. (2000), ‘Regulating private pension funds’ structure, performance and investments: cross-country evidence’ Pension Reform Primer series, Social Protection Discussion Paper, World Bank (Internet: www.worldbank.org).

7. Е.Л. Хотулев «Регулирование деятельности государственных накопительных пенсионных систем»

8. Vezi, spre exemplu, articolul Thompson, L. Older and Wiser – The Economics of Pension Reform, Washington, D.C., 1998. (The Urban Institute Press).

9. Datele privind rentabilitatea acţiunilor şi obligaţiunilor în SUA sînt bazate pe lucrările:
Sylla, Rychard, Jack W. Wilson, Charles P. Jones (1990) «Financial Markets Panics and Volatility in the Long Run, 1830-1988.” Crashes and Panics: The Lessons from History, Eugene W. White (ed.) New York: Dow Jones Irwin Press.
Sylla, Rychard, Jack W. Wilson, Charles P. Jones (1994) «US Financial Markets and Long Term Economic Growth, 1790-1989.” Economic Development in Historical Perspective, Thomas Weiss and Donald Schaefer (eds.) Stanford University Press.
Wilson, Jack W. and Charles P. Jones (1987a) “Stocks, Bonds, Paper and Inflation: 1870-1985.” The Journal of Portfolio Management, Vol. 14, No 1.
Wilson, Jack W. and Charles P. Jones (1987b) “A comparison of Annual Common Stock Returns: 1871-1925 with 1925-1985.” The Journal of Business, Vol. 60, No 2.
Wilson, Jack W. and Charles P. Jones (1997) “Long term and Risks for Bonds”. The Journal of Portfolio Management, Vol. 14, No 1.
Datele privind salariul în industria SUA sînt oferite de către M. Alier şi D. Vittas.
Datele canadiene – Web-site al Institutului actuarial din Canada: www.actuaries.ca.

10. Ia în consideraţie atît modificarea preţului hîrtiei de valori, cît şi plăţile de dividende şi cupoane.

11. În perioadele de acumulare de cîte zece ani au avut loc chiar şi mărimi medii negative ale rentabilităţii.

12. Vezi, de exemplu, articolul privind sistemul de pensionare din Polonia A. Chlon, M. Gora, M. Rutkowski. Sharing Pension Reform in Poland: Security through Diversity. Social protection discussion paper No. 9923. 1999. Site-ul Băncii Mondiale.  

13.Modelul dat a fost elaborat în cadrul cercetării economice aplicate „Crearea sistemului actuarial de susţinere a reformei sistemului de pensionare” la comanda Ministerului dezvoltării economice şi comerţului al Federaţiei Ruse.

14. Яценко. В. Основы и уроки пенсионных реформ//Социальный вестник №3, 2006

15. Яценко. В. Основы и уроки пенсионных реформ//Социальный вестник №3, 2006

16. Яценко. В. Основы и уроки пенсионных реформ//Социальный вестник №3, 2006

17. Buchanan, J (1968), ‘Social insurance in a growing economy: a proposal for radical reform’, National Tax Journal, 21, December, 386-95.

18. Экономическая ставка доходности, это ставка, обеспечиваемая ростом объема взносов, т.е. ставка, равная номинальной доходности УНС. 


Назад К оглавлению Вперед

© Independent Actuarial Information-Analitical Center
Office 342, Building 3a, 1 Khoroshiovsky Proezd, Moscow, 125284 Russia
Tel./fax: (7-495)255-63-08, e-mail: Chief@actuaries.ru